Cine pe cine învaţă?

Un articol pe tema vinovăţiei în privinţa rateurilor din învăţământ a apărut aici. Într-o proporţie foarte mare sunt de acord cu autoarea articolului. Familia ar trebui să fie primul loc din societate unde un copil ar trebui să primească educaţia (nu degeaba se vorbeşte de cei 7 ani de-acasă).  Şi tot familia (părinţii, în speţă) e cea care ar trebui să urmărească performanţele copiilor în mediul ăsta academic şi să ia măsuri pentru îndreptarea copiilor în cazul în care perfomanţele lor sunt mai puţin bune. 

"Şcoala nu te poate învăţa dacă tu nu vrei să înveţi". Perfect de acord. Nu poţi forţa copilul să înveţe dacă el are impresia că sistemul care îl ţine la şcoală e prost. Părinţii, pe de altă parte, sunt obligaţi să îşi trimită copilul la şcoală, indiferent dacă acestuia îi place sau nu. Deci e o forţarea a menţinerii copilului într-un sistem care lui i se pare că e prost, şi de foarte multe ori, are dreptate. Ce te faci însă, când pe profesor nu îl interesează defel ca elevii săi să progreseze? 

Săptămâna trecută citeam un manifest al lui Dan Ungureanu în care se declară total nemulţumit de calitatea elevilor şi de cum nu sunt ei în stare să scrie corect româneşte sau engleză. (Apropo, domnule Ungureanu, în cazul în care nu e o greşeală de dactilografie, "Devreme ce plăteau, prezenţi sau nu..." cuvântul "devreme" nu se scrie legat în acest context niciodată). Întrebarea pentru domnul Ungureanu ar fi: de ce profesorii au dat note de trecere acestor elevi dacă sunt nepregătiţi şi nu ştiu să scrie corect? De ce nu îşi asumă responsabilitatea pentru intrarea în sistem a unor astfel de persoane?

Am auzit foarte mulţi profesori cerând salarii mai mari (şi dacă ar fi lucrat în sistemul privat nu ştiu câţi ar mai fi rămas să lucreze după evaluarea anuală a performanţelor), însă nu prea i-am auzit făcând propuneri de reformare a învăţământului.

Întrebare pentru profesori: ce aţi fi făcut dacă eraţi părintele unuia din aceşti elevi?